Anunț important

Conform Hotărârii de Guvern din şedinţa din data de 18.01.2017, s-a stabilit că luni, 23 ianuarie 2017, va fi zi liberă.

În acest sens, în această zi, în Școala Gimnazială “Miron Costin”  și în Grădinița cu Program Normal Nr. 20 cursurile vor fi suspendate.

Potrivit prevederilor Hotărârii, şcolile vor întocmi un program pentru a asigura recuperarea orelor în regim de program normal, sâmbătă, 28 ianuarie 2017 sau prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru până în data de 31 ianuarie 2017.

Anunţ important

În cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie al Şcolii Gimnaziale “Miron Costin” Galaţi din data de 12 ianuarie 2017 s-a hotărât suspendarea cursurilor din corpurile A şi B (str. Alba-Iulia nr. 1-2) din data de 13.01.2017 ca urmare a înştiinţării emise de S.C. Calorgal S.A. privind defecţiuni la sistemul de încălzire şi sistarea agentului termic începând cu orele 6:00.
Cursurile suspendate vor fi recuperate.
În corpul C (str. Tecuci nr. 160) cursurile se desfăşoară după programul normal.

Anunț important

Maine, miercuri 11.01.2017 se reiau cursurile în municipiul Galați.

Anunţ

Şcoala Gimnazială “Miron Costin” Galaţi organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei contractuale de execuţie, vacante, de muncitor întreţinere I cu atribuţii de fochist.

Mai multe informaţii aici .

 

Anunț important

În urma videoconferinței din data de 07.01.2017, în plenul ședinței Comitetului Județean de Situații de Urgență de la nivelul Instituției Prefectului din Județul Galați, s-a luat hotărârea ca luni și marți, 9 – 10 ianuarie 2017,  cursurile să fie suspendate pentru toți elevii din județul Galați.

http://www.isj.gl.edu.ro/annt%20suspend.pdf

ANUNȚ

Având în vedere H.G. nr.1027/2014 și Ordinul nr.5138/2014, Școala Gimnazială ”Miron Costin” Galați  organizează examenul de promovare a posturilor:

  • din secretar IIS , în secretar IS
  • din bibliotecar Iis, în bibliotecar IS

Examenul de promovare se desfășoară în data de 16.12.2016 la ora 10,30, la sediul unității din str. Alba-Iulia nr.1-2, Galați.

Bibliografia pentru examen- secretar:

  • Legea 1/2011 – Legea educației cu completările și modificările ulterioare
  • U.G nr. 57 /2015 –salarizarea pesonalului plătit din fonduri publice
  • U.G. nr. 20 /08.2016–privind modificarea si completarea OUG 57/2015
  • Hotararea 582/10,08,016- Normele metodologice de aplicare a prevederilor art.312,3, si 8 si art 33si 34
  • Ordin 5576/2011 privind criteriile generale de acordare a burselor elevilor în învățământul preuniversitar de stat;
  • Ordin 3470/7.03.2012 privind modificarea si completarea criteriilor generale de acordare a burselor elevilor în învățământul preuniversitar de stat;
  • O.F.U.I.P. Ordinul 5079/31.08.2016
  • Ghidul solicitantului, versiunea 1.5, pentru acordarea ajutorului comunitar pentru furnizarea laptelui în școli
  • Ordinul nr.5565/7.10.2011 –Regulamentul privind regimul actelor de studii si al documentelor școlare gestionate de unitățile de învățământ preuniversitar.

 

Bibliografia pentru examen- bibliotecar:

  • Legea 1/2011 – Legea educaţiei naţionale;
  • Legea 334/2002 actualizată în 2016 – Legea bibliotecilor;
  • OM 5556/2011 – Regulament de organizare şi funcţionare a bibliotecilor şcolare şi centrale.
  • M. 5079/31.08.2016 R.O.F.U.I.P.

Anunţ

Joi, 15.09.2016, orele 18:00, la Şcoala Gimnazială “Miron Costin” din Galaţi – corp A va avea loc acordarea certificatelor Cambridge.