Evaluare Nationala clasa a VIII-a 2014-2015
EVALUARE NAŢIONALĂ
15 – 17 iunie – Înscrierea la Evaluarea Naţională la secretariatul şcolii
22 iunie 2015 – Limba şi literatura română
24 iunie 2015 – Matematică
26 iunie 2015 – Afişarea rezultatelor până la ora 1600
26 iunie 2015 – Depunerea contestaţiilor între orele 1600 – 2000
30 iunie 2015 – Afişarea rezultatelor finale după contestaţii
Accesul elevilor în sălile de clasă, în care se desfăşoară Evaluarea Naţională, este permis până la ora 8:30.
Pentru elaborarea lucrării scrise, elevii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor folosesc numai creion negru.
Din momentul distribuirii subiectelor, niciun elev nu mai poate intra în sală şi niciun elev nu poate părăsi sala, decât dacă predă lucrarea scrisă şi semnează de predarea acesteia.
Elevii care nu se află în sală în momentul distribuirii subiectelor pierd dreptul de a mai susţine Evaluarea naţională în sesiunea respectivă.
În cazuri excepţionale, dacă un elev se simte rău şi solicită părăsirea temporară a sălii, el este însoţit de unul dintre asistenţi, până la înapoierea în sala de clasă. În această situaţie timpul alocat rezolvării subiectelor nu va fi prelungit.
La finalul timpului maxim prevăzut (2 ore pentru Evaluarea Naţională), candidaţii au dreptul să îşi păstreze subiectele. Candidaţii care predau lucrarea scrisă cu mai mult de jumătate de oră înainte de expirarea timpului maxim prevăzut nu au dreptul să păstreze subiectul de examen, predându-l asistenţilor a dată cu lucrarea scrisă şi ciornele.
Repartizare pe sali EN8 2014-2015
VĂ INFORMĂM CĂ PE TOATĂ DURATA DERULĂRII EXAMENULUI SĂLILE DE EXAMEN VOR FI SUPREVEGHEATE AUDIO-VIDEO.
Datele cu caracter personal sunt prelucrate de către Şcoala Gimnazială “Miron Costin” Galaţi în baza notificării înregistrate în Registrul de evidență a prelucrării datelor cu caracter personal nr. 26173, de către ISJ GALAȚI în baza notificării înregistrate în Registrul de evidență a prelucrării datelor cu caracter personal nr. 18028 și de către MECŞ în baza notificării înregistrate în Registrul de evidență a prelucrării datelor cu caracter personal nr. 5331, în conformitate cu Legea 677 din 2001, în scopul îndeplinirii atribuțiilor legale ale MECŞ privind operațiile de educație și cultură. Datele nu pot dezvăluite către terți. Detalii privind scopul prelucrării datelor cu caracter personal sunt postate pe www.edu.ro în secțiunea Protecția Datelor Personale.
Pentru semnalarea neregulilor din judeţ la organizarea și desfășurarea examenelor naționale TELEFONUL VERDE Inspectoratul Şcolar Judeţean Galați 0800816236, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice 0800801100.
ÎN ATENŢIA CANDIDAŢILOR
Conform Metodologiei de organizare şi desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2014-2015, pe parcursul desfăşurării evaluării elevii trebuie să respecte următoarele cerinţe:
- Probele scrise pentru Evaluarea Naţională încep la ora 9:00.
- Accesul candidaţilor în săli este permis pe baza actului de identitate, cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei.
- Accesul în sală se realizează până la ora 830.
- Durata fiecărei probe este de 120 de minute din momentul primirii subiectelor de către fiecare elev.
- Se interzice candidaţilor să pătrundă în sală cu orice fel de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare.
- Pătrunderea în sală cu materiale ajutătoare, cu telefoane mobile sau cu mijloace electronice de calcul sau de comunicare, frauda sau tentativa de fraudă şi atrag după sine eliminarea din sală şi acordarea notei 1 la teza respectivă.
- Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea elevului din clasă şi acordarea notei 1 la lucrarea respectivă, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu.
- Elevii surprinşi având asupra lor materiale care ar putea fi folosite pentru copiat sau mijloace de comunicare cu exteriorul, cei surprinşi copiind în timpul desfăşurării Evaluării naţionale, comunicând cu ceilalţi elevi sau comiţând alte fapte care să favorizeze rezolvarea subiectelor, primesc nota 1 la lucrarea respectivă; tentativa de fraudă se pedepseşte în acelaşi mod.
- În situaţia în care frauda este dovedită după evaluarea lucrării, nota obţinută prin fraudă se anulează şi se înlocuieşte cu nota 1.
- Înscrierea numelui candidatului pe foile tipizate în afara rubricii care se sigilează, precum şi orice alte semne distinctive, care ar permite identificarea lucrării, atrag după sine anularea lucrării respective.
- Candidaţii care doresc să predea lucrările înainte de expirarea timpului maxim prevăzut de prezenta metodologie pentru rezolvarea subiectelor pot părăsi centrul de examen cel mai devreme după o oră de la distribuirea subiectelor în săli.
- În cazul în care unii elevi, din diferite motive – corectări numeroase, greşeli care ar putea fi interpretate drept semn de recunoaştere – doresc să-şi transcrie lucrarea, fără să depăşească timpul stabilit, primesc alte coli tipizate.
- Pentru elaborarea lucrării scrise, elevii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor folosesc numai creion negru.
- Pentru lucrarea scrisă la disciplina “Matematică”, elevii pot să utilizeze instrumente de desen (riglă, echer, raportor, compas, etc.)
- Se interzice folosirea, în timpul lucrării scrise, a mijloacelor de calcul (calculator, etc.).
- Elevii care doresc să corecteze o greşeală taie fiecare rând din pasajul greşit cu o linie orizontală.
- Din momentul distribuirii subiectelor niciun elev nu mai poate intra în sală şi niciun elev nu poate părăsi sala decât dacă predă lucrarea scrisă şi semnează de predarea acesteia.
- În cazuri excepţionale, dacă un candidat se simte rău şi solicită părăsirea temporară a sălii, el este însoţit de unul dintre asistenţi, până la înapoierea în sala de examen; în această situaţie timpul alocat rezolvării subiectelor nu va fi prelungit.
- La finalul timpului maxim prevăzut (2 ore pentru Evaluarea Naţională), candidaţii au dreptul să îşi păstreze subiectele. Candidaţii care predau lucrarea scrisă cu mai mult de jumătate de oră înainte de expirarea timpului maxim prevăzut nu au dreptul să păstreze subiectul de examen, predându-l asistenţilor a dată cu lucrarea scrisă şi ciornele.
- Se interzice colectarea sau favorizarea acţiunii de colectare a unor fonduri materiale sau băneşti de la candidaţi, de la părinţii acestora sau de la orice persoană care are rude în rândul candidaţilor, fonduri care au ca destinaţie asigurarea cazării, a meselor sau a altor beneficii pentru membrii comisiilor din centrele de examen sau de evaluare.
Examenele Cambridge 2015
Examenele Cambridge 2015
Şcoala 12 “Miron Costin” Galaţi
Sâmbătă, 13.06.2015
FCE – 610 RON
KET – 340 RON
PET – 460 RON
FCEfS for Schools: Prezenta candidatilor –ora 8:30
(vor avea carnetul de note+copie Certificat de nastere sau Pasaport, creion, radiera,ascutitoare, pix sau stilou)
Reading & Use of English 09.00 – 10.15
Writing 10.30 – 11.50
Listening 12.10 – 12.50
PET for Schools: Pre zenta candidatilor –ora 9:15
(vor avea carnetul de note+copie Certificat de nastere sau Pasaport, creion, radiera,ascutitoare, pix sau stilou)
Reading & Writing 09.45 – 11.15
Listening 11.30 – 12.05
KET for Schools: Prezenta candidatilor –conform planificarii
(vor avea carnetul de note+copie Certificat de nastere sau Pasaport, creion, radiera,ascutitoare, pix sau stilou)
Reading & Writing 13.00 – 14.10
Listening 14.20 – 14.50
FCEfS_TimetablingReport_13 June 2015_MLCC
KETfS_Speaking Timetable_MLCC_13 June 15
PETfS_Speaking_Timetable_13 June_15_MLCC
Duminică, 14.06.2015
YLE (Starters, Movers, Flyers) – 260 RON
Info-prof. M. Râpaş 0744624041
YLE Timetable 14 iunie
Pre zenta candidatilor –ora 8:30
(vor avea carnetul de note+copie Certificat de nastere sau Pasaport, creion, radiera,ascutitoare, creioane colorate rosu, albastru, galben, verde, portocaliu, mov, roz,maro, negru)
Movers
- Listening (25 min) + instructions: 9:00 – 9:30
Bathroom break only: 5 min
- Reading & Writing (30 min) + instructions: 09:35 – 10:10
Break: 10:10 – 10:25
- Speaking – 7 min/ candidate: 10:25 – 11:30
Starters
- Listening (20 min) + instructions : 9:10 – 9:40
Bathroom break only: 5 min
- Reading & Writing (20 min) + instructions: 09:45 – 10:10
Break: 10:10 – 10:50
- Speaking – 5 min/ candidate: 11:45 – 12:45
Speaking timetable
Movers: 9 candidates (7 min/candidate)
- Speaking: 10:25 – 11:30
Starters: 12 candidates (5 min/candidate)
- Speaking: 11:45 – 12:45